Oameni faini ai României (I)

Turda – județul Cluj, în drumul nostru Belgia – România. Într-un popas de două zile în care am mers să vedem Salina Turda.

Cu ocazia asta am întâlnit-o pe doamna Felicia, Feri cum au mai botezat-o turiştii străini sau Feli, aşa cum îi place să i se spună.

Doamna Feli a locuit în Spania vreme de paisprezece ani împreună cu familia şi s-a întors acasă când copilul mare a intrat la şcoală.

Vorbeşte cu mândrie despre copiii ei pe care i-a îndreptat de mici către muzică, dans, tradiție şi obiceiuri, inspirați chiar de tatăl lor. Îi ține aproape pe peretele din curte, cât timp ei sunt plecați la evenimente. Nu am întrebat-o, doar am bănuit că de aici vine şi numele locului unde te simți de al casei. „Casa Sol”.

De şase ani, primeşte în curtea copilăriei turiştii care vin la Turda sau care sunt în trecere. A amenajat camere, foişor cu loc de luat masa, grătar, căsuță pentru copii şi jucării, leagăne. Curățenia e la loc de cinste la doamna Feli, ceea ce m-a şi convins să rămân chiar dacă de obicei nu mă cazez unde locuiesc şi gazdele.

Feli e genul ăla de româncā faină. Harnică, energică, veselă dar şi serioasă, bună povestitoare şi genul ăla de femeie care se descurcă oricând. Ştie să vorbească cu oamenii care îi calcă pragul, e promptă şi se vede prin toți porii că îi place ceea ce face. Mărturie stau review-urile scrise de turişti de pe un perete, de pe booking, de pe pagina de facebook sau pur şi simplu atunci când auzi din gura turiştilor străini de la masa alăturată că vor să mai stea o noapte în plus.


Cafeaua la Casa Sol e din partea casei şi pe pielea mea am simțit că nu e doar o chestie gratis pentru oaspeții doamnei Feli. Căci ea creează legături la cafea. Cu oameni din toată lumea. În două zile au poposit oaspeți din Cehia şi Polonia.

La plecare te conduce spre ieşire şi îți mulțumeste mult că i-ai trecut pragul, îți spune că te mai aşteaptă şi că dacă vrei, să îi scrii că ai ajuns cu bine acasă.

Printre oamenii pe care i-am mai vazut pe stradă de când am intrat în România, printre alte comportamente şi fețe încruntate, doamna Feli e dovada vie că prin muncă, seriozitate, asumare şi responsabilizare, poți face şi în România viața mai frumoasă, ție şi celorlalți.

Doamna Feli, pe data viitoare,
C.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Cătălina Ciobotariu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura