Astăzi cinci.
Cinci de la ziua în care ne-am făcut promisiuni unul altuia ca mai apoi să înceapă adevărata distracție. Căsnicia începe după ce ai terminat cu declarațiile şi cu petrecerea.

Începe când dai de greu, când ai nevoie să te agăți de cineva, atunci când te străduieşti să nu cazi.

Căsnicia nu e ceva ce primeşti de-a gata odată cu certificatul de căsătorie. E nevoie de multă muncă, de compromisuri şi de renunțare la intregul tău.

Doi oameni smulg din întregul lor ca să formeze împreună un tot. Ce bine ar fi să fie un manual de făcut “tot-uri”. Dar poate atunci ar fi prea uşor, totuşi.

Căsnicia este cu siguranță un proces de învățare permanentă, al acceptării, al construirii relației soț – soție, şi mai apoi a construirii cuplului cu copii. Nu e mereu uşor. Dar nu e nici mereu greu. Bucuriile pe care copiii ți le oferă atunci când devii părinte, nu se compară cu nimic. Atunci îți dai seama că ai făcut ceva bun în doi.

Pentru noi sunt cinci ani de la căsătorie şi de zece de când suntem împreună. Rupem încă din întregul fiecăruia. Ne zbatem, ne dăm cu fundul se pământ când nu ne iese. Dar ne aducem aminte că vrem amândoi “tot-ul”. 

Pentru noi şi pentru #domnulbucurie care ne umple inimile.