Alexandra avea 25 ani şi a lăsat acasă un soț şi trei copii cu vârste între 1 şi 5 ani atunci când a plecat la spital şi nu s-a mai întors. 1 şi 5 ani!!! Copii care nu vor înțelege de ce nu s-a mai intors mama lor şi care vor trăi în dor toată viața.
Am zis că nu scriu nimic despre o mamă de 25 ani, care potrivit paginii ei de facebook, pe lângă faptul că avea trei copii, era reprezentant Doterra şi făcea lumânări pe care le vindea. Aşadar, o fată care îşi construia drumul în viață. Nu ştim ce statut social avea Alexandra. Însă pot să îmi dau cu părerea că având trei copii mici şi probabil un salariu al tatălui, venitul lunar nu era imens. Iar cheltuielile sunt mari, asta o poate spune oricine.
Adică era un om normal, fără funcții publice sau nume cunoscut, cel mai probabil. Într-o Românie a lui 2023.
Pe Alexandra nu au ucis-o doar partidul care e la conducere, nu doar managerul spitalului care a fost numit politic, nu doar procedurile inexistente şi incapacitatea angajaților de a lua decizii. Pe Alexandra a ucis-o mentalitatea românească.
Probabil că oricare asistentă ar fi fost la serviciu în noaptea respectivă, în spitalul respectiv, ar fi procedat la fel. De ce? Pentru că “aşa se face”. Pentru că asistentele sunt “doamnele asistente”, pentru că doctorii sunt “domnii doctori” pentru că dacă unii dintre domnu’ sau doamna greşeşte nu ripostăm, pentru că nu există empatie şi pregătire suficientă în relația cu pacientul, pentru că diplomele de asistentă se iau cu şcoala făcută la distanță, pentru că “n-am ştiut” şi “nu m-am gândit că” sunt scuze.
Alexandra avea trei copii şi dacă totul era bine, urma al patrulea. La douăzecişicinci de ani. Probabil că fiind deja la a patra sarcină, ştia cum stau lucrurile şi nu avea nevoie de toată atenția. După mentalitatea românească.
Greşeli se fac peste tot, nu doar în România. În domeniul medical şi în alte domenii. Pe Alexandra însă, ca şi pe mulți alți oameni, i-a ucis mentalitatea de “merge şi aşa”.
Moartea Alexandrei din păcate nu e caz izolat. S-au mai întâmplat lucruri şi se vor mai întâmpla. Atât timp cât managerii spitalelor vor fi numiți politic şi atât timp cât în România descentralizarea nu există. Adică nimeni nu e lăsat să se ocupe de pătrățica lui, să managerieze aşa cum trebuie, să îşi asume responsabilitatea pentru deciziile pe care le ia şi să fie ulterior tras la răspundere. Pentru că dacă ar fi altfel, balaurul ăsta cu multe capete al corupției, nu ar mai exista.
Singura armă pe care oamenii o au în zilele noastre, este telefonul. Sunt cazuri în care un live pe facebook, sau un video îți poate salva viața. Dacă eşti în situația Alexandrei, pune mâna pe telefon şi apasă pe live. Toți prietenii de pe facebook sau de pe instagram nu sunt doar numere. În spatele numerelor sunt oameni. În astfel de cazuri e necesar să laşi ruşinea şi teama cu care ai fost crescut şi să ceri ajutorul. Oriunde crezi că ar fi el.
Asta pentru că altfel nu se poate.
Vestea despre moartea Alexandrei va circula câteva zile, poate săptămâni. Până apare un alt milionar care a murit în submarin. Sau până cumpără Elon Musk altă companie imensă. Sau până moare o altă mamă, care nu se mai întoarce niciodată la copiii ei.
Fă să nu fie în zadar, ia atitudine când vezi nereguli. Fiecare dintre noi poate fi Alexandra.