Site icon Cătălina Ciobotariu

Cum mă simt după vacanța în România?

Anunțuri publicitare

M-am întors după o lună de vacanță în România. În suflet e exact ca vremea din Belgia: ploaie, soare, vânt, furtună.

O lună de vară în România petrecută în sânul familiei, cu vizite făcute şi primite de la familia extinsă, cu bunătăți făcute de mâinile mamei şi cafea proaspătă făcutā de tata, o lună cu mult soare, în care copiii se joacă pe stradă de dimineața până noaptea, cu seri în fața porții unde vecinii ies la o vorbă şi copiii aleargă desculți şi râd până târziu.


Toate astea m-au făcut să mă simt ca un pui pe lângă o cloşcă. Casa părintească, strada pe care am crescut, vecinii cu care mă ştiu de când eram de-o şchioapă, vânzătorii de la magazinele din colț, preotul sub ochii căruia m-am făcut mare, bunicuțele din biserica unde am copilărit şi care încă mă recunosc. Doamne, ce inimă plină!


Despărţirea, ca de obicei. Părinți în poartă care fac cu mâna şi care intră în curte abia când te indepărtezi. Ochi umezi, nod în gât.

Pe drum, am timp să plâng, să râd şi să fac tot ce mai vreau căci până să ajung la o bucată de autostradă, dureazā. O zi. La ieşirea din țară, fac popas de câteva ore şi o iau la drum din nou cu noaptea în cap. Vremea e bună pentru călătorit. Răcoare, mai plouă, se mai opreşte.


Vreau să ajung, căci sunt obosită, iar copilul s-a plictisit. Pe drum îmi mai spune numele copiilor cu care s-a jucat în timpul ăsta. Îi zic că vine la copii la creşă în Belgia, dar nu pare prea încântat.
Se face seară, ajung acasă. Acasă? E acasă sau nu? Unde e acasă? De unde sunt? De aici sau de acolo? Val de sentimente şi stomac strâns. Hai să dorm, poate sunt obosită.

A doua zi de dimineață, la cumpărături. Parcă sunt într-o altă dimensiune. Fac switch la limbă, am ajuns aici unde nimeni nu se grăbeşte şi totul e organizat. E bine că e linişte. Parcă era bine şi acolo. Unde e bine?  În grabă sau în linişte?

Luptă în suflet. Exact ca vremea de afară: ploaie, soare, vânt, furtună.

Exit mobile version