” – Domnule, nu se poate aşa ceva. Am pierdut legătura spre casă cu atâtea întărzieri şi nu primim nicio informație. Aşa ceva nu se poate!” Spune ea disperată şi cu ton ridicat, dar demnă.
” – Doamnă vă rog să nu îmi spuneți mie, nu este vina mea”, spuse controlorul îndreptându-se mai degrabă în fugă spre alt vagon de parcă şi el se săturase de o asemenea zi plină de probleme. “Vă rog să vă purtați respectuos!”.
” – Eu nu am cu ce să mai ajung acasă şi nici nu are cine să vină să mă ia. Sunt o femeie singură!” Îi răspunde biata femeie cu vocea stinsă de lacrimi şi de frustrare.
El pleacă şi se întoarce, aşezându-se pe scaun lângă ea.
” – Dacă într-adevăr nu are cine să vă ia, o să vin să vă duc eu acasă cu maşina mea. Vă aştept peste stradă.”
” – Mulțumesc, îmi cer scuze pentru mai devreme”. Îi răspunde ea, cu aceleaşi lacrimi în ochi dar cu speranță în voce.
” – Nu, eu îmi cer scuze pentru reacția mea… “
S-a întors de mai multe ori după ce şi-a dat rucsacul jos şi a început să dea telefoane. A venit să ne informeze de toate schimbările şi deja îl simțeam cum trecuse în tabăra noastră. Până la urmă trenul de legătură ne-a aşteptat. Femeia a avut cu ce să ajungă acasă, chiar dacă greu. La fel şi noi.
Dialogul de mai sus se întâmplă într-un tren obişnuit din Belgia lui 2023, o zi caldă de vară. Primul weekend cu vreme de mare dar cu lucrări la calea ferată şi aglomerație.
E doar o întâmplare. Putea fi în autobuz, pe o barcă sau în avion.
Felul în care angajatul firmei de transport a fost probabil instruit şi educația lui, plus demnitatea şi asumarea femeii singure, nu le-au permis să încheie o zi lungă într-un mod care să nu le facă cinste.
După o zi extrem de lungă în care m-am simțit captivă în trenuri cu multe întârzieri şi nervi care mi s-au dus direct în stomac, am plecat cu lecția rezolvării unei situații de criză dintre doi oameni educați. Într-un tren obişnuit, la clasa a doua, în Belgia lui 2023.
Oamenii sunt incă buni.
C.