Știi deja că încerc să văd în timpul liber locuri de joacă, piscine, muzee sau alte atracții de acest gen. Timpul liber în străinătate e scurt, aşa că încerc să profit de el din plin.
De data aceasta a venit timpul lui Aqurium – Musem din Liège. La Liège (Luik – în neerlandeză) am fost de nenumărate ori, fie la un mall, fie pur și simplu am trecut prin el, fie să votez pentru alegerile din România. Tot acesta este și primul oraș pe care l-am vizitat în Belgia într-o duminică dimineață în pandemie și primul despre care am scris aici pe blog. Dacă vrei să vezi cum ne-am antrenat corpul urcând muuulte scări acolo, poți citi aici.
Gașca a fost ceva mai mare acum, fiind în total patru adulți și patru copii. Chiar și așa, nu ne-am făcut rezervare, căci intrasem în prealabil pe site-ul lor și am văzut că nu e necesar. Am luat așadar, biletele direct de la casa și am plătit 10, 30 euro pentru un adult, 8 euro pentru copiii între şase şi doisprezece ani şi 1 euro pentru copiii între trei şi cinci ani.



Ca la majoritatea locurilor turistice, ai la intrare o hartă pe care o poți consulta pe parcursul vizitei tale. Poți să începi cu ce te intereseză, dar vei fi ghidat şi de personalul de la casa de bilete către direcția de mers.
Noi am început cu animalele, păsările şi insectele împăiate de care recunosc, am fost destul de curioasă pentru că par pur şi simplu reale şi în viață. Nu mai zic de maimuța asta de mai jos, i-am examinat fiecare deget. Părerile despre animalele împăiate sunt împărțite, eu prefer să mă gândesc că erau deja moarte când s-au gândit să le împăieze. Fiecare e liber să aleagă, desigur.


















Locul acesta mi se pare potrivit pentru copiii ceva mai mărişori decât #domnulbucurie care are aproape doi ani, dar de ce nu şi pentru adulții pasionați de ştiință, căci poți găsi informații diverse.
După animale, ne-am îndreptat către camera ştiințelor, unde am văzut la microscop cum arată un virus, copiii au încercat diverse jocuri de testare a îndemânării a răbdării şi concentrării, am văzut cum arătăm pe o cameră cu termoviziune, sau am asistat la o prezentare despre fulger, trăsnet, împământare. Prezentarea a fost doar în limba franceză, deci ideal este ca pruncii să înțeleagă această limbă. Tot aici am văzut cum arătau primele telefoane, dar şi iluzii optice.









Vizita noastră a continuat la planetariu, care deşi e practic o proiecție, mi-a plăcut pentru că planetele, semnele zodiacale au avut o poveste. Din nou, povestea a fost în franceză, este deci important să înțelegi.





După prezentarea de la planetariu, ne-am îndreptat către acvarii. Pe astea nu le ratăm niciodată. Tot felul de specii de peşti, recifi de corali sau broaşte țestoase. O idee faină mi s-a părut un acvariu în care erau mai multe tipuri de deşeuri iar lângă, era timpul de descompunere al fiecărui tip de deşeu. Iată un mod practic de a povesti copiilor şi nu doar, despre protejarea mediului.









Muzeul nu este unul foarte mare, însă este perfect pentru o duminică răcoroasă în care copiii în special, au nevoie de o ieşire interesantă.
Nu uita ca la final să faci o fotografie de grup la panoul ăsta şi să o printezi. S-ar putea ca peste ceva timp să te uiți la ea cu drag. Foloseşte fiecare secundă din timpul tău liber şi creează amintiri!

Între timp, mă găsești pe Facebook aici, pe Instagram aici, pe Tik tok aici și pe Pinterest aici.
Toate bune,
C.