Site icon Cătălina Ciobotariu

Iată cum arată anul școlar 2022 – 2023 în Belgia

Anunțuri publicitare

Ca părinte de copil care merge la școală în Belgia, probabil ai primit deja calendarul cu vacanțele și zilele libere pentru acest nou an școlar. Îl poți găsi și aici atunci când vrei să îți faci planuri și nu îl ai la îndemână:

În Flandra:

Vacanțe în învățământul preșcolar, învățământul primar, învățământul secundar, centrele de educație a adulților și în învățământul artistic cu frecvență redusă.

În Bruxelles și Valonia:

Anul școlar 2022-2023 a început luni, 29 august 2022 și se va încheia vineri, 7 iulie 2023. Programul vizează elevii de grădiniță, primar și gimnaziu (învățămîntul general, tehnic, profesional și de specialitate), promovarea socială și artistică, frecvența redusă.

Astfel că vacanțele vor fi în următoarele perioade:

În zilele în care lași pruncuții la școală și ai un pic de timp liber, nu mai rămâne decât să îți programezi timpul liber foarte bine. Eu am fost până acum în câteva locuri din Belgia și povestesc mereu despre ele, aici. Lista e mereu deschisă, așa că accept cu mare interes sugestii de locuri faine, în comentarii.

Între timp, mă găsești pe Facebook aici, pe Instagram aici, pe Tik tok aici și pe Pinterest aici.

Toate bune,

C.

*Surse: http://www.federation-wallonie-bruxelles.be/, http://www.vlaanderen.be

Exit mobile version