Când caut creşă pentru copilul meu în Belgia?

Chiar dacă nu suntem obişnuiți să ne organizăm cu foaarte mult timp înainte, ei bine în legătură cu creşa este super necesar să o faci. De ce? Pentru că altfel nu mai găseşti loc pentru al tău copilaş. Cel puțin nu la creşa pe cate o vrei.

Dacă nu ai o bunică care să stea cu bebe atunci când începi serviciul, trebuie să te apuci din timp de căutat. La mine a fost destul de simplă alegerea, având experiența nepoțeilor mei. Amândoi au mers la creşa de stat. S-a nimerit ca această creşă să fie relocată, deci proaspăt construită nu cu mult timp înainte de a decide pentru copilul meu. Asta mi s-a părut un avantaj.

În cazul în care nu ai nici o recomandare, te sfătuiesc să faci o listă cu toate creşele din oraş, să decizi care ți se potriveşte mai bine şi să aplici.

Care este primul pas?

Primul pas corect este să te apuci de lucrul ăsta mai repede – în cazul meu, la trei luni de sarcină. Fiind o creşă de stat, cea pe care am ales-o noi aparține de primărie, aşa că am făcut cererea online, pe site-ul primăriei. Nu la mult timp, am primit răspuns favorabil, deşi am stat puțin în stres pentru că, aşa cum am aflat ulterior, se primesc doar câte trei copii născuți în aceeaşi lună. Au întâietate acei copii care au frați mai mari la aceeaşi creşă.

După o perioadă de aşteptare vei primi răspunsul. Dacă este pozitiv, veți stabili o programare pentru înscriere. Se discută despre data de începere, termenul până la care bebe stă la creşă înainte de a merge la şcoală, despre grupa la care va merge, date de contact şi dacă mai este cineva înafară de părinți care îl va lua.

Când aflu toate detaliile?

Cu aproximativ o lună înainte de a începe bebe să meargă la creşă, va fi o altă întâlnire pentru stabilirea ultimelor detalii. Vei primi o serie de întrebări la care cu siguranță vei şti răspunsul pentru că sunt legate de istoricul lui bebe.

  • Ai avut o sarcină cu probleme?
  • Copilul s-a născut la termen?
  • Câte kilograme a avut la naştere şi ce lungime a avut?
  • La ce ore bea? Ce fel de lapte bea? Dacă a început diversificarea, de când şi ce cantitate mănâncă?
  • Cum adoarme?
  • Ce tip de scutece foloseşte?
  • Este ceva care îl sperie sau care îl deranjează în mod deosebit?
  • La ce spital şi la ce doctor preferi să ajungă în cazul în care se întâmplă ceva?
  • Ce medic de familie are?
  • Foloseşti o cremă specială pentru pielea lui?

Tot atunci ți se va spune ce anume trebuie să aduci pentru copilul tău. Eventual ți se trimite şi un mail după discuție, ca să fie siguri că ai toate detaliile. În cazul nostru, lista a arătat așa:

  • suzetă;
  • knuffel (plușul preferat);
  • ser fiziologic;
  • haine de rezervă;
  • poză cu copilul și familia pentru peretele familiei;
  • biberon;
  • lapte praf – în doze, cu numărul de lingurițe și numele copilului pe el.

În plus, va trebui să completezi acea declarație de venit, pe site-ul celor de la Kind e gezin / Enfance et Famille. Dacă nu reușești, cu siguranță te pot ajuta cei de la creșă.

Acestea fiind spuse, nu îți mai rămâne decât să te pregătești psihic pentru momentul care urmează și să te aștepți să ai câteva momente dificile odată cu mersul la creșă. Virușii umblă liberi și nestingheriți, dar ca să privim partea plină a paharului, știm că doar așa copiii își întăresc imunitatea. Poți să vezi aici cum a fost începutul pentru mine. Iar pentru cei care locuiți în alte țări, poate ne povestiți cum e acolo.

Toate bune,

C.

** Dacă ai găsit informații interesante aici, te invit să îmi scrii în comentarii. Iar dacă pur și simplu ți-a plăcut articolul, poți da share şi abonare pentru a fi la curent cu următoarele postări. Mă găsești pe Facebook aici, pe Instagram aici, pe Tik tok aici și pe Pinterest aici.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: