Plopsaland De Panne Belgia

Pentru că am vrut să sărbătorim ziua #domnuluibucurie într-un mod mai special, am decis să plecăm la De Panne, în principal pentru super parcul de distracții Plopsaland, dar și pentru o vizită la mare. Sigur că astea nu se pot face în aceeași zi, așa că am căutat cazare în zonă. Și am găsit chiar foarte aproape de Plopsaland la aproximativ trei minute de mers pe jos, aici. Noi am fost patru adulți și trei copii, așa că cel mai bine ni s-a potrivit această suită de familie cu trei camere. I-am ales pe ei din mai multe motive:

  • notă mare pe booking;
  • preț pentru o noapte – 317 euro – 310 plus 1 euro/persoană acea taxă de oraș;
  • mic dejun inclus;
  • parcare în curtea vilei;
  • tipul care se ocupă a fost prietenos și a oferit toate informațiile în timp util.

Singura chestie care ar putea fi ciudată sunt orele de check – in (16:00 – 19:00) și check – out (08:30 – 10:30). Nu ne-a deranjat foarte tare pentru că ne-am dus în primă fază la parcul de distracții.

Dacă dorești totuși să oferi copiilor și de ce nu, chiar și ție o cazare de neuitat, te poți caza la Plopsahotel. Pentru asta desigur va trebui să scoți din buzunar o sumă mai mare.

Când am ajuns la Plopsaland a fost de-a dreptul wow. Recunosc că m-am bucurat ca un copil, pentru ca mai apoi să nu știu încotro să o iau mai repede pentru că peste tot în jurul meu erau suuper multe de făcut. Am cumpărat biletele direct de acolo, însă le poți cumpăra desigur și online, aici. Din punctul meu de vedere prețurile nu sunt deloc mici, însă după ce ajungi și vezi ce are de oferit, îți dai seama că se merită. Caruselurile pentru mari și mici, parade cu tot felul de personaje, ferma cu animale, trenul cu care poți ajunge în diferite puncte, sunt doar câteva dintre lucrurile pe care le oferă acest parc.

Intră aici ca să îți faci o idee despre toate atracțiile disponibile și eventual alege ceea ce vrei să bifezi, în funcție de momentul zilei în care ajungi. Te sfătuiesc totuși să fii acolo încă de la deschidere deoarece vei avea nevoie de timp pentru atracțiile în sine, pauze de masă și cel mai important statul la rând. În weekend mai ales, se formează cozi lungi la mai toate caruselurile. Noi, cei mari ne-am dat în două dintre ele și am așteptat în medie treizeci de minute la fiecare. Tocmai pentru această problemă, cei de la Plopsaland au venit cu o noutate dacă ești dispus să plătești extra. 35 euro de persoană în plus, dacă nu vrei să stai la rând, cu Express Pass.

Deși sunt hărți disponibile gratuit la intrare, îți sugerez să întri înainte cu câteva zile înainte aici și să analizezi cum e poziționat totul în parc. Te va ajuta să faci o selecție cu ce vrei să vezi și vei eficientiza astfel timpul. Iar aici, găsești programul cu orele de funcționare pe zile. Noi am ajuns pe la 12:30 și a fost destul de târziu, astfel că a trebuit să facem o selecție a atracțiilor. Am verificat repede show-urile și evenimentele și am prins spre mai mult bucuria mea decât a #domnuluibucurie, întâlnirea cu Bumba.

Dacă ți se face foame, găsești multe tonete cu mâncare și băutură: ca idee, noi am plătit aproximativ 16 euro pentru un meniu cu burger, cartofi și Cola, 12 euro pentru o porție de paste și o Cola, sau 9 euro pentru un sandwich și o Cola.

În plus, găsești magazine diverse cu tematică așa că pune bănuți deoparte și pentru un suvenir, mai ales dacă ai copii care au idoli printre astfel de personaje.

Trebuie să menționez că tot ce am povestit până acum este despre Plopsaland, deci nu despre Plopsaqua. Plopsaqua e în același loc, ambele lângă gară, însă este altă poveste, deci alt bilet de intrare. Mi se pare o idee bună o zi la Plopsaland, o altă zi Plopsaqua. Pentru că noi avem Plopsaqua lângă noi, am făcut pas și am mers doar la Plopsaland.

Experiența pentru mine a fost unică, mi-a plăcut la nebunie să ating 90 km/oră în 2 secunde, să mor și să mă trezesc într-o barcă la 70 km/oră care mă duce la final prin apă (a propos, nu strică să aveți o pelerină de ploaie la voi sau haine de schimb), sau să mă legăn cu cei mici într-un buștean. De departe ce mi se pare cel mai fain, este ideea de a face cu copilul tău toate nebuniile de acolo. În special dacă are peste 1,20 metri şi dorință de aventură. Sigur că sunt lucruri şi pentru cei mai mici.

Totul a fost absolut minunat și recomand cu mâna pe inimă să vizitați locul ăsta. Mai ales că am îmbinat lucrurile şi a doua zi am mers pe plajă. Deși vremea nu a fost prea prietenoasă, ne-am bucurat să adunăm scoici, să înălțăm zmeul sau să alergăm pe malul mării.

Dacă ar fi să mă duc din nou și să pot alege ziua, m-aș duce totuși miercurea. Prețul la Plopsaland este mai mic și bănuiesc că rândurile de la caruseluri sunt mult mai scurte sau inexistente. Profitați de locul în care vă aflați acum și mergeți să vedeți toate atracțiile la care aveți acces, bucurați-vă de ele și mai ales bucurați-vă cu adevărat de timpul petrecut împreună. Niciodată nu ştim cât ne-a rămas.

Toate bune,

C.

* Dacă ai găsit informații interesante aici, te invit să îmi scrii în comentarii. Iar dacă pur și simplu ți-a plăcut articolul, poți da share şi abonare pentru a fi la curent cu următoarele postări. Mă găsești pe Facebook aici, pe Instagram aici, pe Tik tok aici și pe Pinterest aici.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: