Ce este „Kind en Gezin” / „Enfance et Famille” și cu ce se ocupă?

Kind en gezin / Enfance et Famille este o organizație de stat din Flandra și Bruxelles cu care care până la vârsta de trei ani a copilului vostru veți avea contact periodic. Contactul cu Kind en gezin începe din timpul sarcinii, cel puțin o dată pentru a face cunoștință cu unul dintre asistenții medicali. La noi a fost o vizită acasă prin săptămâna 36 de sarcină, dar se putea foarte bine și la biroul lor.

Trebuie menționat încă de la început faptul că serviciile pe care ei le oferă sunt gratuite. În mare parte, ca o idee generală ei supraveghează evoluția copiilor din toate punctele de vedere până la trei ani – atunci când sunt preluați sub supraveghere de CLB, odată cu intrarea în sistemul școlar.

Încă o mențiune este aceea că asistenta medicală de la Kind en Gezin este diferită de moașa (însă poate fi moașa și asistenta respectivă), pe care trebuie să o alegi dintr-o listă pe care ți-o pot oferi tot cei de la Kind en Gezin. (vă povestesc curând şi despre moaşa şi despre rolul ei).

Consultațiile cu Kind en Gezin au loc în următoarele perioade:

  • înainte de naștere;
  • vizită acasă la două săptămâni de la naștere;
  • la trei săptămâni – testul de auz, la noi a fost acasă, vezi mai multe detalii despre cum a fost, aici;
  • la patru săptămâni – consultație;
  • la șase săptămâni – vizită acasă, se are în vedere bunăstarea emoțională a mamei;
  • la opt săptămâni – vaccin copil și bunăstarea mamei;
  • la doisprezece săptămâni – consultație – vaccin copil și bunăstarea mamei;
  • la șaisprezece săptămâni – vaccin copil;
  • la șase luni – bunăstarea mamei;
  • la nouă luni – consultație;
  • la doisprezece luni – vaccin copil;
  • la cincisprezece luni – vaccin copil și test de vedere;
  • la optsprezece luni – consultație;
  • la douăzecișipatru de luni – consultație;
  • la treizeci de luni – test de vedere;

Şi aici o altă mențiune. Vaccinurile nu se referă doar la vaccinurile propriu – zise, înțepăturile cu acul. Pot fi şi orale, în general cei de la Kind en gezin te informează în prealabil despre ele.

La fiecare vizită, copilașul va fi mai întâi măsurat și cântărit de către un voluntar, după care veți putea discuta cu asistenta medicală despre alimentație, dezvoltare, educație sau alte asemenea. Medicul sau asistenta monitorizează creșterea, starea de sănătate, dezvoltarea copilului și așa cum spuneam, fac vaccinurile.

Programările viitoare se fac la fiecare vizită, iar înainte de fiecare întâlnire veți primi un email de reamintire. Dacă copilul este bolnav, sigur că puteți reprograma.

Cei care citiți frecvent ceea ce scriu, știți deja că fac săpături așa că am găsit la un moment dat câteva articole traduse în limba română, pe care le puteți accesa direct pe site-ul celor de la Kind en Gezin, aici și care abordează diverse teme de interes cu siguranță pentru proaspeții sau viitorii părinți: Ghid de alăptare, Vaccinarea împotriva meningococilor, Cabinete pentru consultații, Sunteți însărcinată?, Piure de fructe (fruitpap), Piure de legume (groentenpap), Carne / pește, Test de auz, Totul pentru tine și bebelușul tău – gama de servicii gratuite, Febră sau temperatură ridicată?, Vă creșteți copilul în mai multe limbi?, Testul de vedere, Depresia post natală, Tabel vaccinări + schema, Mesaje esențiale privind somnul în condiții de siguranță al bebelușului, Întrebări referitoare la creșterea și educarea copiilor, Mersul la oliță, Mișcarea bebelușului.

Pe lângă toate acestea, găseşti alte multe informații despre copii sau despre creşă şi sistemul lor de taxare. Au diverse broşuri super interesante şi utile pe care le poți descărca şi în format electronic. Găseşti inclusiv calendarul pentru alimentația bebeluşului care mi se pare un ghid important la începutul vieții de familie. L-am trimis inclusiv unei prietene în România pentru a face o comparație cu sfaturile primite de la pediatrul lor. Diversificarea la bebeluşi e din punctul meu de vedere o adevărată aventură. Mai ales pentru primul copil când vrei să faci totul ca la carte.

Aşadar, Kind en gezin este punctul de sprijin principal pentru proaspetele familii, iar menirea lor este să ajute cu tot felul de informații şi aşa cum îmi spunea doctorul de acolo, spre deosebire de pediatrii din spital care te pun să urmezi o schemă de tratament, ei încearcă să găsească soluții pentru fiecare familie în parte, în funcție de situația particulară a fiecăruia.

Pentru tine cum a fost experiența cu personalul din cadrul acestei organizații? Ți s-au părut utile întâlnirile şi pentru tine sau a fost doar ceva ce trebuia să bifezi dintre multele şi noile sarcini în calitate de părinte?

Te invit să îmi scrii în comentarii. Iar dacă ai găsit informații utile sau pur și simplu ți-a plăcut articolul, poți da share, dar și abonare pentru a fi la curent cu următoarele postări. Mă găsești pe Facebook aici, pe Instagram aici, pe Tik tok aici și pe Pinterest aici.

                             

2 răspunsuri la “Ce este „Kind en Gezin” / „Enfance et Famille” și cu ce se ocupă?”

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: