După aproape trei ani stau şi fac o analiză a lucrurilor care m-au marcat atunci când m-am mutat în Belgia, iar unele dintre cele mai mari cred ca au fost acestea:
1. De când ai păşit pe tărâm străin, nu îți vei mai auzi numele spus corect never ever. Şi acum mă amuz când mă gândesc câte variante am auzit: Caterina, Catelina, Catrina. Până la urmă noul meu nume e Catalina sau Catarina. Da. Nu Cătălina 😄
2. Vei plăti taxe separat la fiecare sfârşit de an, sau vei primi taxe înapoi dacă în decursul anului a fost plătit mai mult. Sistemul de impozitare este încă o enigmă dar sunt într-o luptă continuă cu desluşirea lui.
3. Îți înscrii copilul la creşă de îndată ce ai aflat că eşti însărcinată. Asta dacă vrei să prinzi un loc la creşele de stat.
4. Copiii merg la şcoală începând cu vârsta de aproape 3 ani. Da, program de şcoală, de la 8:30 până la 15:30. Micuții aproape adorm din mers până la poarta şcolii.
5. Plăteşti asigurări medicale la companii de asigurare, nu tot la “stat”. Sunt diferite variante, trebuie să te informezi şi să alegi ce variantă este mai convenabilă pentru tine. Ia în calcul că pentru spitalizare, trebuie să faci asigurare de spitalizare şi nu doar cea generală. De la medicii de familie primeşti automat banii în cont după ce plăteşti consultația, de la ceilalți medici trebuie să duci facturile pe care le primeşti în poştă.
6. Medicii nu au asistenți. Cel puțin nu la consultații. Şoc. Cam aşa a fost şi la mine. Ştiți vorba aia “ei centrează ei dau cu capul?” Cam aşa e. Tot la ei plăteşti direct în cabinet. Nu te grăbi să te duci la recepție aşa cum am făcut eu prima dată 😄.
7. Cel mai important aspect ca să poți locui în Belgia, este să ai o adresă. La această adresă nu pot locui mai multe persoane decât prevede spațiul de locuit. Cel puțin aşa e legal.
8. Plăteşti în fiecare an o taxă “de solidaritate”. Taxa e în jur de cincizeci de euro şi îi susții pe cei care nu pot munci.
9. Ai drumuri pe care să tot mergi. Belgia are peste 1700 kilometri de autostradă şi e singura țară din Europa care le are luminate.
10. Așteaptă-te la vreme ciudată. Azi e furtună, mâine iese soarele. În general plouă mult.
11. Majoritatea magazinelor şi nu numai sunt închise duminica. Rezervă-ți sâmbăta dacă ai nevoie de cumpărături mai serioase sau doar vrei să faci o plimbare la mall.
12. Buletinele sunt cu cip şi se citesc oriunde. Eşti în permanență urmărit, mai pe scurt. Te sfătuiesc să îți cumperi un cititor de buletine pentru acasă, pentru a te putea autentifica pe diferite site-uri, sau instalează-ți aplicația “itsme”.
13. Principalul furnizor de servicii de curierat în Belgia este poşta – BPost. Alături de ea, PostNL, DHL sau DPD.
14. În weekend, biletele de tren au prețuri reduse. Dacă uiți să cumperi bilet nu primești amenda. Îl vei putea achiziționa de la controlor, la un preț mai mare.
15. Încearcă sa nu te imbraci în trening decât daca faci sport. Chiar dacă ştiu că ai “treningul ala bun”, ca noi toți. Tot nu merge.
16. Când conduci trebuie de cele mai multe ori să dai prioritate de dreapta. Dă și atunci când nu ai indicatoare, sau măcar asigură-te foarte bine. Ei sunt obișnuiți să se uite doar în dreapta.
17. Limba este dificilă, dar nu imposibil de învățat. Dacă știi engleza, o să vezi că unele cuvinte seamănă oarecum. Mă refer la neerlandeză.
18. Nimănui nu îi pasă cum te imbraci, cât de scund sau înalt ești, cât de gras sau slab, sau alte asemenea. Cel puțin nimeni nu ți-o va spune.
Lista poate continua cu siguranță, în funcție de ce vede fiecare dintre noi. Dacă ești nou venit, te ve întâlni cu situațiile de mai sus, dacă ești de mult pe aici probabil te-ai adaptat și nu ți se mai pare nimic deosebit.
În oricare dintre situații, dacă îți place ce citești în locușorul ăsta, te invit să dai un share. Mă ajută să scriu mai departe. Mulțumiri! C.