„Când o să am un copil, o să doarmă în camera lui”, „gata am pregătit pătuțul în camera mea, când o să nasc, aici o să doarmă copilul meu”. „Pune copilul în camera lui, altfel nu o să dormi bine.”, „cum, laşi copilul să doarmă singur în pătuț?”.
Şi lista poate continua. Aşa-i că sunt frumoase pozele alea cu camera copilului în care vezi un perete plin de animăluțe sau unicorni şi pătuțuri minunate? Ce să mai zic de covoraşul cu maşinuțe sau de cel cu prințese ? Toate sunt superbe.
Însā nu pentru părinții care iau bebeluşul în patul mare. Deşi ți-ai propus din capul locului că pătuțul ăla frumos e locul lui de dormit, începi să îl iei „câte un pic” cu tine. Prima dată eşti obosit (ă) şi vrei să dormi câtuşi de puțin. Apoi îți dai seama că parcă e mai uşor doar să pui mâna pe el decât să stai la marginea pătuțului. Următoarea etapă e definitivă. Îți dai seama cum se linişteşte când e lângă tine. Cum se ghemuieşte la pieptul tău şi te topeşti efectiv. Mintea şi sufletul îți sunt inundate de o recunoştință profundă. Pe care până acum nu ai avut cum să o simți. Oare acum îl iei în patul mare tot pentru binele lui? Sau pentru al tău?
Copiii ne oferă cele mai minunate sentimente, fără îndoială. Ştii momentul ăla în care nu se simte bine, îl iei în brațe, el se aşează lipt de inima ta şi se linişteşte? Capul lui mic stă pe umărul tău şi realizezi că nicicând umărul tău nu a fost mai util. Poate de asta am fost contruiți cu umeri. Ca să îi oferim. Iar când îi oferi unui copil, e fără cuvinte. Îl oferi pentru binele lui, dar Doamne…cât bine îți face. Nu este putere vindecătoare înafară de un cap mic pe umărul tău sau de două brațe mici în jurul gâtului.
Aşa că atunci când îl iei în brațe, nu te învinovăți pentru că nu doarme în pătuțul frumos sau în camera cu tema „jungla” sau „prințese Disney”. Nu te învinovăți dacă adoarme mai repede cu tine decât cu tatăl lui. Nu te învinovăți pentru zilele în care întârzii la serviciu şi nici pentru cele în care mănânci seara târziu pentru că a trebuit să ai umerii ocupați.
În schimb, bucură-te. Pentru că ai primit asemenea binecuvântare, pentru că poți să îi analizezi fiecare schimbare în evoluție, bucură-te pentru timpul petrecut cu el, pentru mânuțele din jurul gâtului sau pentru pupicii umezi. Pentru că doar acum poți face asta. Timpul zboară şi nu va mai avea nevoie de umerii tăi. În plus, nici nu va mai vrea. Pentru că va veni o vreme în care va găsi alți umeri.
Şi atunci de ce să ne mai judecăm pentru că luăm copiii în patul mare? Părinții simt atâtea frici, încât nu e nevoie şi de astfel de mustrări. Dacă simți că îi e bine pe umerii tăi, iar tu poți să prinzi un pic de somn în şezut, sprijinită pe trei perne, e perfect. Poți să faci asta.
Pãnă când îşi doreşte sau mai târziu – mare fiind, din când în când, până va găsi alți umeri care să îl consoleze.