Primul zbor cu bebeluşul

Când este ideal să pleci cu bebe? Care este procedura în aeroport? Ce lucruri pentru bebeluş se permit la bord? Şi multe alte întrebări apar în mintea proaspeților părinți atunci când se gândesc la primul zbor al copilului.

Cât de devreme pot să călătoresc cu bebe?

Companiile de zbor recomandă să aşteptăm până când cel mic împlineşte şase luni. Eu am făcut asta din teama de a nu-l chinui la gândul durerilor de urechi. Pe de altă parte, cred că atât timp cât bebe bea la aterizare şi decolare ca să i se desfunde urechile, nu este o problemă să călătoriți şi mai devreme.

Cumpărarea biletelor
Pe principiul unde e mai ieftin şi desigur unde se aterizează mai aproape de casă, am ales Wizz air pentru zborul nostru de la Bruxelles la Iaşi şi invers. Am mers cu ei de multe ori şi nu e cea mai grozavă companie cu care poți zbura. De multe ori au avut întârzieri, însă interesul e să nu plăteşti prea mult pe bilete.
Prețul biletelor nu e relevant, depinzând de perioada de achiziție însă trebuie să ştii că deşi bebeluşul (infant – până la doi ani) nu are un loc, plăteşti pentru el o taxa de 31 euro pe fiecare segment de zbor.

Ce tip de bagaj se permite la bordul aeronavei?
Pe lângă bagajele de mână (40x30x20 adicā un rucsac), se permite încă un bagaj de mână pentru bebe. Noi am ales să luăm încă un rucsac, fiind mai uşor de cărat.

Pot să iau căruțul?
Da, tot pentru bebe este inclus un bagaj de cală sau un căruț. Noi am ales să luăm căruțul nostru din două piese. La check in a fost etcihetat, l-am predat înainte de a urca în avion şi a fost transportat la cală. Când cobori, căruțul te aşteaptă.

Pot să iau lichidele copilului după poarta de îmbarcare?
Da, cei de la control sunt foarte permisivi în ceea ce priveşte copiii. Noi am avut termosul cu apă, trei sticle de apă de 0,5, laptele praf în cutiuțele speciale şi restul de lucruri necesare: haine de schimb, pampers, cremă, şervețele, jucării, suzetă, etc.

Există vreun avantaj pentru copil?
Da, călătorii cu bebeluşi au prioritate, aşa că nu stați la coada cea mare, pentru că e foarte probabil ca bebeluşul vostru să îşi piardă răbdarea. Şi voi după. La întoarcere în schimb, la aterizarea în Bruxelles, am fost nevoiți să stăm la o coadă imensă la vamă, pentru că doar persoanele cu dizabilități au prioritate la controlul paşapoartelor.

Ar fi o idee bună să cumpăr loc pentru bebe?

Există posibilitatea să cumperi loc pentru bebe şi să aduci cu tine scoica sau scăunelul. S-ar putea ca bebe să stea astfel mai comod decât în brațele tale însă din punctul meu de vedere e un lucru în plus la care se adaugă şi costuri. La zborul nostru dus întors am avut scaun liber între noi, aşa că din fericire copilul a avut suficient spațiu să se desfăşoare. Dacă nu ar fi fost aşa, cu siguranță ar fi fost mai dificil pentru că la Wizz în special, spațiul dintre scaune este foaaarte mic.

Cum s-a comportat bebeluşul nostru pe perioada zborului?

Chiar dacă pare destul de greu ca bebe să stea în centură la decolare şi aterizare, în realitate, centura nu e strânsă şi e ca şi cum ar sta în brațele tale. Pentru urechile înfundate, se recomanďā ca bebe să bea la decolare şi aterizare, ca să înghită şi astfel să i se desfunde urechile. Dacă nu reuşeşte să doarmă pe parcursul zborului, e super important să aibă activitate, aşa că nu uita să ai jucării la îndemână. Poți încerca şi cu o pungă sau cu orice altceva care funcționează pentru copilul tău. Poți de asemenea să îl plimbi pe culoar. Adună-ți în memorie toate cântecele şi jocurile pe care le ştii. În special cele în care dai din mâini. 🙂 S-ar putea să ai nevoie de ele. De asemenea, poți lua o pereche de căşti speciale. Noi le-am avut şi l-au ajutat pe bebe să adoarmă mai uşor.

Primul zbor ne dă uneori emoții nouă, ca adulți. Când trebuie să zboare micuțul pare şi mai dificil pentru că totul e imprevizibil. Cred dintotdeauna că ai noştri copii preiau din stările părinților, deci cu cât ne agităm şi ne stresăm mai mult, cu atât mai mult rău facem. Ce ar fi să plecăm pregătiți cu toate lucrurile de care are nevoie cel mic şi să ieşim pe uşă cu încrederea că oriunde ar fi, atât timp cât e cu părinții lui, bebe se va simți bine? 🙂

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: