Ce ar trebui să ştii despre alăptat?

Când te gândeşti la alăptat pare că e ceva normal, natural, care vine de la sine şi care nu îți va da prea multe bătăi de cap. Că doar na…la rândul nostru mamele ne-au alăptat şi toate mamele din lume fac acelaşi lucru. Şi aşa este într-o oarecare măsură. Doar că atunci când eşti pusă tu în situația asta îți dai seama că nu prea e “floare la ureche”.

Din prima secundă după ce s-a născut, copilul este pus la pieptul tău ca să sugă şi să i se instaleze instinctul de a se hrăni astfel. Tu deja eşti emoționată şi plină de mii de sentimente. Când simți prima oarā gura micuțului eşti la modul “Helloo…e corpul meu. M-a întrebat cineva ceva?”. Desigur că imediat trec toate fricile când vezi că se linişteşte astfel şi realizezi că aşa trebuie să se întâmple pur şi simplu.

Mai departe începe adevărata “distracție”. Pentru corpul tău e ceva nou şi trebuie să te înveți cu asta, iar pentru copil e esențial să învețe se hrănească astfel. La început bebeluşii sunt somnolenți, aşadar nu vei avea succes din prima cu siguranță. Cel puțin eu nu am avut.

Cât timp trebuie să mănânce bebe?

Ți se spune că bebeluşul trebuie să sugă câte 15 minute de la fiecare sân. Să vezi atunci ce înseamnă să treacă timpul greu. Cum poate bebe să mănânce jumătate de oră în condițiile în care el adoarme imediat? Răspunsul este că o sa fie mai bine pe parcurs. Se reglează. Însă prin implicarea şi insistența ta. Ajutată de moaşe şi poate de soț sau de altcineva din familie vei reuşi. Bebeluşul care adoarme imediat ce a început să mănânce trebuie trezit şi poți face asta mângâindu-l pe obraz în partea de jos spre gât, masându-i picioarele sau gâdilându-l, ținut de mânuțe sau orice altă metodă care nu îi face rău dar care îl ține treaz. La noi a funcționat inclusiv un servețel umed pe picioare sau mâinile reci ale moaşei.

Trebuie să iei în calcul că laptele de la începutul alăptării este bogat în lactoză, însă cel de la final este mai gras, reglează lactoza şi astfel va da mai puține dureri de burtă micuțului. De aceea, dacă se opreşte la al doilea sân repede, la următoarea alăptare începe de unde ai rămas pentru a beneficia de laptele “din spate”.

În funcție de greutatea bebeluşului, se va stabili intervalul de timp între mese. La noi a fost la două ore jumătate pentru că s-a născut sub trei kilograme.

Care este poziția corectă la sân a lui bebe?

Pentru a se hrăni eficient, capul copilului trebuie sprijinit în interiorul cotului, burtica lui ar trebui să fie lipită de a ta, iar cel mai important – gura lui trebuie să prindă tot sfârcul, inclusiv partea maro a sânului. Abia atunci va suge cum trebuie, fără să înghită exagerat de mult aer. Îți vei da seama de asta pentru că vei auzi cum înghite şi îi vei vedea mandibula cum se mişcă.

Este dureroasă alăptarea?

Da. Este foarte dureroasă, însă mult prea benefică ca să nu o faci dacă poți. Durerea vine în primul rând de la poziția incorectă a gurii bebeluşului la sân şi normal, a faptului că el suge pentru ca laptele să iasă. Este o durere combinată cu usturime, însă pentru ameliorare în spital vei folosi crema pentru sfârcuri din pachetul care ți se oferă. La recomandarea moaşei, acasă am folosit şi produsele acestea:

Este foarte posibil ca în maternitate, dacă bebelușul mănâncă, să ți se umple sânii foarte tare, să devină dureroși și să se “pietrifice”. Nu te grăbi să mergi la duș crezând că se vor înmuia și va fi mai bine dacă nu trebuie să alăptezi imediat. Pentru că vei stimula și mai tare lactația. Înainte de masa lui bebe este necesar să pui comprese calde pe sâni și în special pe partea exterioară dinspre brațe a sânilor. În timpul alăptării sânii se vor mai goli și apoi imediat trebuie să pui comprese reci pentru a încetini lactația. Ia în calcul toate acestea alături de ora de masă a lui bebe pentru a chema moașele în timp util în maternitate, atât cu compresele calde, cât și cu cele reci.

Când se reglează lactația?

Producția laptelui matern se bazează pe așa numita “cerere și ofertă”. Cu cât copilul tău mănâncă mai bine, cu atât vei avea mai mult lapte. Ajunsă acasă, probabil te vei confrunta cu același lucru. Fă din nou, la fel ca în maternitate. Comprese (ude eventual) calde și apoi comprese reci. Până la patru săptămâni de la naștere, lactația oscilează în funcție de cum mănâncă bebe. De aceea, până la această perioadă, nu este recomandat să extragi lapte cu o pompă. După patru săptămâni, lactația se stabilizează, durerile tale de sâni încep să se amelioreze și poți extrage lapte dacă e necesar să pleci undeva, sau pur și simplu vrei să te odihnești și să îi lași tatălui laptele în biberon.

Cu extracția laptelui este o altă poveste. Extrage maxim 60 ml după ce bebelușul a mâncat. Pune biberonul în frigider în partea din spate, maxim 5 zile. Dacă ai două biberoane să spunem și vrei să le combini și să faci unul, nu îl agita de sus în jos, ci folosește mișcări circulare.

Ce ar trebui să mănânc și ce nu pe perioada alăptării?

Fiecare dintre noi suntem diferite, la fel cum sunt și bebelușii. În primul rând cele deja știute de evitat sunt: țigările, alcoolul, cofeina, băuturile acidulate, varza, mazărea, fasolea. Ceea ce am aflat de când alăptez este că trebuie să evit produsele lactate, în special laptele de vacă pentru că în combinație cu laptele matern va fi prea multă proteină care îi vor da lui bebe dureri de burtă. Un alt aliment care trebuie evitat și a cărui lipsă mă întristează de-a dreptul 😄 este ciocolata. Poți adăuga pe listă şi prăjiturile cu creme, roşiile, sau alte legume care fermentează.

Eu am încercat parte din ele, uneori nu a avut nimic bebe, alteori a fost mai agitat. Trebuie să încerci ca să vezi ce e potrivit pentru tine şi ce nu. Din punctul meu de vedere, nici un sfat nu este bun dacă nu e testat de tine.

Informațiile de mai sus sunt bazate din nou pe experiența mea şi pe sfaturile primite de la moaşa care mi s-au părut mai mult decât utile. În plus, moaşa a fost plătită de mutualitate. Sfaturile sunt atât de prețioase din punctul meu de vedere încât merită şi să plăteşti pentru ele.

Este absolut normal să optezi pentru alăptare dacă se poate, dar este absolut normal şi să îi oferi copilului tău o formulă de lapte în cazul în care nu merge cu alăptatul, fără să te învinuieşti vreun moment pentru asta. Copilul tău are nevoie de o mamă cât se poate de odihnită, de bine dispusă şi gata să îi ofere zâmbete şi răbdare multă chiar şi atunci când abia reuşeşti să îl adormi şi se trezeşte plângând după două minute.

Răbdare, somn sau măcar odihnă când se poate şi încredere că faci ce e bine pentru bebeluşul tău. Nimeni nu poate face ceva mai bine pentru copilul tău înafară de tine. Iar când ochişorii lui privesc cu drag si veselie la tine, îți dai seama că eşti pe drumul cel bun.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: