Vine o vreme când orice ai face – muncă, învățat lucruri noi, cumpărat diverse – nu te mai mulțumește nimic sau mai degrabă simți că orice ai face este acel ceva care lipsește. La noi a fost în jurul vârstei de 30 ani, la alții poate se intâmplă mai repede sau mai târziu. Cert este ca da! Vom fi părinți.

Oricât ți s-ar povesti despre asta și oricâte exemple ai avea lângă tine, nimic nu se compară cu experiența pe care o trăiești tu. De la milioanele de gânduri care îți trec prin minte când decizi că vrei să ai un copil, la emoții și dezamăgiri atunci când nu se întâmplă imediat și mai apoi la alt tip de emoții și alte sentimente amestecate când obții rezultatul așteptat. Și ce mai sentimente… Nimic nu te pregătește psihic pentru etapa care urmează.

Toate planurile tale, rezoluțiile stabilite pentru anul care urmează, dorințele de călătorie, sau orice altă situație de care erai sigur se anulează. De aici încolo totul este pus sub semnul întrebării, însă unul care vine cu bucurie la pachet. Orice ingrijorare pe care ai avut-o până acum devine mică mică și parcă nimic nu mai pare de nerezolvat.

Toate bune și frumoase, crezi că de acum doar aștepți 9 luni și vei avea parte de marea întâlnire. Așa este, doar că așteptarea asta vine cu alt set de responsabilități și cu alt set de griji. Cu vizite periodice la doctor și cu emoții. Uneori pozitive, alteori mai puțin. De acum totul este în funcție de cei doi părinți. Brusc pe primul plan este doar sănătatea micuțului și nimic nu mai contează.

Va fi ușor? Cu siguranță că nu. Obositor? Și încă cum. Vom fi părinți suficient de buni? Nu avem nici cea mai mică idee. Tot ceea ce știm este că în momentul de față ne bucurăm. Luăm lucrurile așa cum vin, pas cu pas. De acum povestea continua altfel.