Orașul lui Adolphe Sax – inventatorul saxofonului

Dinant – căci despre el este vorba, este un oraș – reper în ceea ce privește turismul Belgiei. Așa că iată-ne la drum pentru a doua oară în acest minunat orășel, duminica la prânz. De ce spun a doua oară? Pentru că în urmă cu câțiva ani am vizitat orașul pe o vreme de ianuarie ceea ce nu vă doresc neapărat. Adică pe ploaie și frig. Chiar și așa, a meritat și atunci. Revenind la un august călduros pe timp de pandemie, am plecat cu mașinile spre orășelul lui Adolph Sax, inventatorul saxofonului. Din Landen 3400 ajungi acolo în aproximativ o oră plus căutatul locului de parcare care îți mai ia incă 10 minute. Dacă e vreme frumoasă, orășelul e destul de aglomerat. Aici poți găsi loc de parcare gratuit.

  1. Principalul punct de atracție aici este Citadelle de Dinant care a fost construită între 1818-1821 pe ruinele vechii Citadele distruse de francezi în 1703. Există posibilitatea să o vizitezi atât cu mașina, cât și pe scări sau cu telefericul. Prețul pentru acces la teferic este de 10 euro pentru adulți și 8 euro pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani. Poți găsi detalii despre preț și pe site-ul lor: https://www.citadellededinant.be/fr/.

Noi am urcat în 2018 cu telefericul, iar în 2019 l-au renovat. Locul este “kids friendly”, pentru că sus găsești și un loc de joacă pentru copii. Dacă nu vrei să urci cele 408 trepte, îți recomand să mergi cu telefericul. Evită mașina pentru că altfel vei pierde ce e mai important și anume priveliștea. Îți las mai jos câteva fotografii din ianuarie 2018, doar ca să vezi cum arată orașul și pe vreme de iarnă. 🙂

Revenind în august 2020, de această dată am ales alt mod de a vedea orașul. Ce poate fi mai frumos într-o zi călduroasă decât o plimbare cu barca? Mi se pare cel mai rapid și cuprinzător traseu dacă nu ai timp suficient de explorat pe jos sau dacă ești cu copiii. Micii noștri însoțitori sunt mereu fascinați de vântul care le zboară prin păr.

2. Pentru următorul obiectiv turistic nu trebuie să pleci prea departe. Tot punct principal de atracție, Catedrala protopopială Notre-Dame reconstruită în stil gotic este extrem de impunătoare și reprezintă simbolul orașului.

3. Stânca Bayard, este practic o stâncă, sub forma unui ac, separată de masivul stâncos de pe malul fluviului: Găsești aici stânca direct din barcă 🙂

4. Casa Leffe îți oferă posibilitatea să afli povestea berii Leffe pe holurile capelei unei foste mănăstiri, transformată acum în hotelul numit „La Merveilleuse”. Vizita se face fără ghid, durează o oră și ai parte de degustare inclusă. Pentru grupurile de 15 persoane este necesară rezervarea, iar prețul este de 7 euro/persoană. Copii până la 12 ani, intră gratuit însoțiți de un adult plătitor. Această locație îți oferă nu doar informații despre istoria berii, dar și o priveliște deosebită asupra râului Meuse. Poți găsi mai multe detalii, aici: https://leffe.com/fr/maison-leffe

Maison Leffe

După cum spuneam în titlu, Dinant este numit orașul lui Adoplhe Sax, inventatorul saxofonului. Acesta este orașul său natal, iar pe 37 Rue Sax, în clădirea situată chiar în locul în care s-a născut în 1814 găsești La maison de monsieur Sax. Este deschis zilnic între 09:00 și 20:30 și nu este nevoie să faci rezervare. Găsești mai multe detalii chiar pe pagina Asociației internaționale Adolphe Sax: http://sax.dinant.be/sax-and-the-city/la-maison-de-mr–sax

Dovezi ale faptului că orașul este legat de istoria saxofonului găsești inclusiv pe Podul Charles de Gaulle, care din 2010 a fost decorat cu saxofoane, fiecare fiind pictat în stilul unei țări europene diferite.

De pe Podul Charles de Gaulle. Măștile la purtător.

Orașul este frumos, curat și primitor, dar cel mai mult mi-a plăcut atmosfera faină de vacanță. Deși destul de aglomerat, am găsit energia aia bună de la oamenii care au venit să se relaxeze. Asta ca să nu mai zic că am găsit o străduță exact așa cum îmi place mie, adică plină cu flori. Superb

Și de aici am plecat cu gândul că nu am văzut tot ce e de văzut. Intenționăm ca data viitoare să dormim acolo măcar o noapte, să putem lua pulsul la orice oră din zi și din noapte. Ne-au mai rămas incă de văzut Château de Vêves, Jardins d’Annevoie, Castle of Freÿr și de mers la Dinant Adventure. Pe vreme prietenoasă, desigur.

Pe curând,

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: